Din 17 până în 21 iulie, Festivalul Ceau, Cinema! vine cu o ofertă bogată și zemoasă de aproape 40 de filme, dintre care multe în premieră în România. Cinefilii de Cimișoara se vor putea bucura atât de titluri noi, care au avut premiera mondială în marile festivaluri internaționale în ultimul an, cât și de filme clasice prezentate în versiuni restaurate.
Ne bucurăm să găzduim marea majoritate a proiecțiilor la Cinema Victoria – unde vor rula filmele din Competiție, Focusul Judit Elek, proiecții din Focus Franța, un calup de scurtmetraje bănățene, Doc-minica și Ceau, Junior – și la Cinema Timiș – care va găzdui gala de deschidere, Proiecții Speciale și Filme Bănățene, urmate de discuții cu regizori și actori.
Proiecții vor avea loc și la Grădina de Vară Capitol, Piața Traian și Faber.
Programul mai conține și expoziții și dezbateri. Îl poți consulta în întregime pe site-ul ceaucinema.ro.
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociația Pelicula Culturală.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Programul de la Cinema Victoria și biletele sunt disponibile mai jos.