Festival de film

16–19 martie

Festivalul Filmului Francez 2023

Institutul Francez

Sub sloganul „Cinéma, mon amour!”, Festivalul Filmului Francez din România, organizat de Institutul Francez, ajunge la Timișoara din 16 în 23 martie. Primele patru zile de festival au loc la Cinema Victoria și includ filme din secțiunile Panorama, Pepite francofone și un titlu din Focus Jean Eustache

Panorama, secțiunea emblematică a festivalului, va prezenta filme ce au înregistrat un succes deosebit în ceea ce privește aprecierea publicului și a criticii din Franța. Printre ele se numără Inocentul / L'innocent de Louis Garrel, o comedie polițistă prezentată în afara competiției la Festivalul de la Cannes 2022; Saint Omer de Alice Diop, pelicula premiată cu Leului de Argint la Festivalul de la Veneția 2022, dar și Noaptea de 12 / La Nuit du 12, marele câștigător al Premiilor César 2023, cu şase trofee. 

Pentru a marca cei 30 de ani de când România este membră a Organizației Internaționale a Francofoniei, festivalul include în premieră în programarea sa secțiunea Pepite francofone, o selecție de filme din țările francofone, precum Linia / La ligne de Ursula Meier, o producție franco-elvețiană selectată la Berlinale 2022, care spune povestea unei familii disfuncționale, şi Dalva, o producție franco-belgiană despre o adolescentă a cărei viaţă se schimbă brusc, atunci când tatăl ei o încredinţează unui centru de plasament.  

Sărutul de pe afiș nu este doar o declarație de dragoste adresată sălilor de cinema, ci și o trimitere la Jean Eustache, un cineast francez cu o carieră pe cât de scurtă, pe atât de marcantă. Pe ecranul de la Victoria veți putea vedea capodopera sa din 1973, în versiune restaurată, Mama și curva / La maman et la putain, un portret care sondează dezamăgirea și deziluziile tinerilor din „generația 68”.

Găsiți mai jos programul și prezentările detaliate ale tuturor filmelor din festival, precum și link-uri către bilete, care au tariful special de doar 15 lei. 

A bientôt au cinéma!

Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Filmului Francez în România se va desfășura în perioada 15-26 martie la București și în alte 12 orașe din țară: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.


Program