Duminică, 26 noiembrie 2023, la ora 18.00, este din nou timpul pentru un spectacol de teatru la Cinema Victoria. Teatrul Sublim Art din Braşov prezintă „Nesfârşitul Brâncuşi”, adaptare după piesa „Infinitul Brâncuși” de Valeriu Butulescu.
Acţiunea piesei se petrece în 15 martie 1957, în atelierul din Paris al lui Constantin Brâncuşi. Intuind „Marea Trecere” (ce avea să survină în acea noapte), marele sculptor are prilejul ca, împreună cu cei care îl îngrijeau (un cuplu de artiști români) și cu vizitatorii săi, să abordeze teme majore pentru existența umană: rostul omului pe pământ, iubirea pentru semeni, dragostea de ţară şi cinstirea tradiţiilor sale spirituale, menirea artistului în lume, tema morţii şi a mântuirii… Dialogul este profund, esenţializat şi totodată savuros, plin de viaţă. Atelierul din Montparnasse, încărcat de simboluri grație operelor expuse aici, devine o „Mică Românie”, cu atât mai valoroasă cu cât la acea dată România era devastată – social, material și spiritual – de comunism.
Plecarea lui Brâncuși din această lume este o alegorie a unei călătorii esențiale către izvoarele ființei umane, seninătatea sa căpătând evidente valențe mioritice. De altfel, artistul mărturisea că „eu am fost întâi de toate țăran. Țăran am rămas şi azi”. Constantin Brâncuși a fost uneori numit „sculptorul sufletului românesc”. În limba egipteană, cuvântul sculptor înseamnă „creator“. Iată de ce îi rămânem mereu recunoscători acestui român simplu, de o profunzime uriașă, al cărui geniu îl așază în postura de creator de suflet românesc.
Regia: Ioan Batinaş
Scenariu: Valeriu Butulescu
Adaptare Text: Sublim Art
Distribuţia: Adrian Mocanu, Ciprian Brescan, Lucia Mocanu, Iulian Diancă, Ana-Maria Mărginean, Adrian Brescan , Mihaela Nae, Mugur Teodorescu, Elena Miclăuș, Florin Cătană, Robert Ștefan
Durată spectacol: 1h 30min
Biletele sunt disponibile mai jos.