Scurtmetraj

Data nu a fost setată corespunzător.

Trei scurtmetraje timișorene

Regia: Lucas Neagu

Cinema Victoria găzduiește vineri, 25 noiembrie, o proiecție specială în care vor fi prezentate pe ecran mare trei scurtmetraje realizate de tânărul regizor timișorean Lucas Neagu, din care unul în premieră absolută:

 

Knee
35 minute

Scurtmetrajul de debut al regizorului Lucas Neagu, prezintă o poveste dramatică centrată în lumea tinerilor, unde Nicolas (Voicu Dumitraș) se afla într-o perioadă tulburată din viața lui, în momentul în care o reîntâlnește pe Lucia (Maya Morun). Este o poveste a iubirii, a regretelor și a sentimentelor nespuse, problema cu care bărbații de orice vârstă se confruntă adesea.
Filmul a fost premiat la numeroase festivaluri internaționale de scurtmetraj.

 

Thunderous sight, her blue tears
1 minut

Prezentat în premieră în Timișoara, scurtmetrajul de un minut prezintă povestea unui accident auto prin prisma amintirilor personajului principal (jucat de Ana Indricău).
Adesea trecute cu vederea, scurtmetrajele de un minut au menirea să transmită un sentiment clar și marcant, iar acest film reușește să facă acest lucru, dovada fiind selecția la cele mai prestigioase festivaluri de film internaționale care onorează filmele de 1 minut.

 

Raport despre un vis
25 minute

Prezentat pentru prima dată public, cel mai recent scurtmetraj regizat de Lucas Neagu prezintă visul pe care David (Darie Doklean), un actor, îl are după ce tocmai s-a întors de la o petrecere. În acel vis are ocazia să joace într-un film împreună cu o altă actriță (Ana Indricău), dar povestea lor este una mult mai complexă decât ar părea.
La finalul evenimentului, vă invităm la o sesiune de discuții cu regizorul Lucas Neagu, directorul de imagine Claudiu Piparca și actorul principal, Darie Doklean.

 

Durata evenimentului: 1h30


Bilete

Momentan nu există bilete disponibile pentru acest eveniment.