În 3 Decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, vă invităm la Cinema Victoria să ne bucurăm împreună de filme printr-un program special, pentru toți. Cele trei filme pe care le propunem se adresează deopotrivă publicului larg și diferitelor grupuri de persoane cu altfel de abilități. Nevăzătorii, persoanele surde sau cu deficiențe de auz, persoanele cu dizabilități motorii sau intelectuale găsesc la Cinema Victoria un spațiu accesibil din punct de vedere fizic (rampă de acces, toaletă adaptată, spațiu pentru fotolii rulante în cinema) și o echipă de organizare deschisă și primitoare.
Programul începe la ora 14:00, cu proiecția animației Titina, dublată în limba română, în care pornim într-o expediție spre ultimul loc nedescoperit de pe Pământ alături exploratorul norvegian Roald Amundsen. Proiecția se va desfășura în condiții obișnuite pentru publicul larg și este potrivită și pentru copiii cu dizabilități intelectuale. Punem la dispoziție și un kit senzorial, care poate fi folosit la nevoie.
Apoi, de la ora 16:00, descoperă prin documentarul Perspective cum s-au bucurat de Capitala Europeană a Culturii, patru persoane care descoperă lumea altfel, datorită abilităților lor surprinzătoare: Simona e nevăzătoare și cercetează tactil și auditiv evenimentele, împreună cu Chilli, câinele ghid. Cătălina e surdă și comunică în limba semnelor, se bazează pe informația vizuală. Tibi are nevoie de explicații simple, fără înflorituri curatoriale, pentru că are o dizabilitate intelectuală, iar Mihnea ajunge la evenimente în scaunul rulant. Aceștia vor fi în sală pentru o discuție despre accesibilizare, după proiecție.
De la ora 18:00, proiectăm documentarul-portret De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin, despre îndrăgita scriitoare Nora Iuga. Proiecția se va desfășura în condiții obișnuite pentru publicul larg și este accesibilizată și pentru nevăzători. Aceștia vor putea asculta, la căști, descrierea narativă a filmului, realizată prin aplicația Movie Reading. Rugăm persoanele nevăzătoare să-și aducă propriul smartphone, cu bateria încărcată, și, dacă este posibil, propriile căști. Noi vom asigura asistența pentru folosirea aplicației Movie Reading și vom pune la dispoziție și căști suplimentare dacă este nevoie. Documentarul va fi precedat de proiecția unui scurtmetraj de 8 minute al asociației Timișoara prin alți ochi, care documentează un atelier de modelaj în lut realizat cu persoane nevăzătoare din Timișoara. Lucrările realizate în cadrul atelierului vor fi expuse în foaierul cinematografului.
Toate categoriile de persoane cu dizabilități beneficiază de acces gratuit la Cinema Victoria, la orice eveniment din programul nostru, pe baza prezentării certificatului.