Inspirat din viața familiei regizoarei și realizat numai cu actori neprofesioniști cu vârste cuprinse între 5 și 80 de ani, filmul spune povestea familiei Solé, o familie numeroasă de fermieri dintr-un mic sat din regiunea Catalonia, Alcarràs.
Anul surprins în film poate fi ultimul în care cele 3 generații își petrec timpul împreună, culegând piersici din livada familiei. Noile planuri pentru teren, care includ tăierea piersicilor și instalarea de panouri solare, provoacă o ruptură în această familie mare, unită, tulburată de un viitor incert.
Premii: Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2022, Premiul Greenpeace - Lurra la Palm Springs 2022, nominalizat la multiple categorii ale premiilor Goya și ale Academiei Europene de Film.
Jordi Pujol Dolcet, Anna Otin, Xènia Roset