Film
Taifas Festival

Dogtooth

Kynodontas

Grecia · 2009
Regia: Yorgos Lanthimos

Taifas Festival – ediția a doua include o secțiune specială dedicată regizorului grec Yorgos Lanthimos, nominalizat la 11 premii Oscar pentru filmul său din 2024, Poor Things. Publicul va avea ocazia să vizioneze trei filme emblematice din cariera sa, dintre care Dogtooth (nominalizat la Oscar în 2011 pentru Cel mai bun film într-o limbă străină) și Alps, considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului 2012. Aceasta este o oportunitate rară de a descoperi viziunea unică a lui Lanthimos pe marele ecran, într-o atmosferă cinematografică deosebită.


Tatăl, mama și cei trei copii trăiesc într-o casă la periferie. Casa e înconjurată de gard înalt, iar copiii n-au ieșit niciodată din curte. Au fost educați, distrați și plictisiți în modul care li s-a năzărit părinților că ar fi potrivit, fără nicio influență din lumea exterioară. Copiii cred că avioanele de pe cer sunt jucării și că zombie sunt flori mici, galbene. Singura căreia i se permite să intre în casă e Christina. Lucrează ca paznic la firma tatălui lor. Acesta programează vizitele pentru ca ea să potolească dorințele sexuale ale fiului. Toată familia o place, mai ales fiica cea mare. Într-o zi Christina îi face cadou o bentiță brodată cu pietre care strălucesc în întuneric și-i cere ceva în schimb.

Festivaluri și premii: premiat la Cannes cu distincția Un Certain Regard în 2009 și nominalizat la Oscar pentru Cel Mai Bun Film Străin în 2011

Cu
Christos Stergioglou, Michele Valley, Aggeliki Papoulia, Mary Tsoni, Christos Passalis, Anna Kalaintzidou
Categoria
Dramă psihologică, Thriller
Audiența
N. 15 – Filme nerecomandate tinerilor sub 15 ani
Durata
1h 37min
Limba
Greacă
Subtitrarea
Română, Engleză

Bilete

sâmbătă
19 octombrie
18:00
Taifas Festival
Bilet întreg/redus
Secțiune specială dedicată lui Yorgos Lanthimos
Cumpără bilet
Momentan nu există bilete disponibile pentru acest film.