Tânărul Icar duce o viață fericită și simplă în atelierul de sculptură al tatălui său, celebrul inventator Dedal. O prietenie tandră se naște între el și un băiețel cu cap de taur care trăiește ascuns în palatul regal din Cnossos. Dar când regele Minos îl întemnițează pe „Monstru” în labirintul secret construit de Dedal, Icar își pierde singurul său prieten și, odată cu el, încrederea într-un tată mult iubit. Când chipeșul prinț Tezeu ajunge în Creta ca să-l ucidă pe Minotaur, Icar profită de o ultimă șansă ca să- și salveze prietenul din copilărie.
Filmul este potrivit pentru o audiență generală, începând de la 8 ani.