Cinemateca TIFF este programul lunar inedit dedicat cinematografiei contemporane și, mai precis, titlurilor cu selecții numeroase în festivaluri de film internaționale, dar care, în lipsa unui distribuitor local, nu sunt lansate pe marile ecrane din România. Inițiată de Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și desfășurată până acum doar la Cluj, Cinemateca TIFF ajunge din 2023 și la Timișoara.
Filmele sunt prezentate în proiecție unică și exclusivă și se adresează unui public cinefil, curios și la curent cu circuitul festivalier internațional, care are acum ocazia să le descopere în condiții de cinema, nu doar pe micile ecrane de acasă. Toate proiecțiile sunt subtitrate în română.